Sfinţire de biserică la Apateu

Biserica Ortodoxă Română din Apateu va îmbrăca haine de aleasă sărbătoare în ziua de sâmbătă, 6 mai, cu ocazia aniversării a 210 ani de zidirea acesteia. În urma lucrărilor de restaurare care s-au făcut la biserica ortodoxă din Apateu, cu ocazia aniversării va avea loc o slujbă de resfinţire a lăcaşului de cult de către Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul românilor din Ungaria şi alţi ierarhi, preoţi şi diaconi invitaţi la eveniment. Sfânta Liturghie se va oficia cu începere de la ora 9.30 şi va fi urmată de un program cultural şi o masă festivă.

Comentarii