Copiii de la grădiniţa din Jula învaţă să trăiască sănătos

Grădiniţa din Oraşul Mare Românesc din Jula a câştigat recent suma de 137.500 Ft în cadrul unui concurs lansat de Programul „Forever Kids” pentru o Viaţă Sănătoasă a Copiilor. În ziua de 27 septembrie, doamna Futaki Ildikó a informat părinţii şi educatoarele despre importanţa acestui program, care are ca scop sprijinirea activităţilor legate de protecţia sănătăţii copiilor. Programul acordă lunar premiu în bani pentru două instituţii educaţionale (creşă, grădiniţă sau şcoală), selectate pe bază de proiecte – ne-a informat directoarea grădiniţei Ana Ciotea.

Prin programul „Forever Kids”, grădiniţa românească din Jula s-a îmbogăţit cu obiecte legate de sănătatea copiilor, cum ar fi aparatul pentru filtrarea apei, un blender şi un storcător pentru fructe. Acestea au fost şi „inaugurate” şi încercate de copii în cadrul Zilei de Toamnă de la grădiniţă.

E.Ş.



Comentarii