„Sanitas”, un nou centru privat de diagnostică şi reabilitare la Jula

Un nou centru medical şi-a început activitatea la standarde europene, de ultimă oră, în oraşul Jula. Centrul „Sanitas” recent inaugurat a fost construit de familia Bondar din Micherechi, patronul acestui centru fiind tânărul familiei, Attila Bondar. Centrul Sanitas, de diagnostizare şi reabilitare, s-a înfăptuit pe baza unui concept inovator, cu aparatură la cele mai înalte standarde, oferind servicii medicale de înaltă calitate. Despre instituţia care se află la început de drum, dar care se bucură deja de un mare număr de pacienţi atât maghiari cât şi români, am stat de vorbă cu Robert Ruja, managerul centrului.


– Nu demult aţi inaugurat Centrul Sanitas, un nou centru medical privat la Jula. În ce constă acesta? Ce se doreşte a fi această instituţie?
– Am început să punem bazele centrului în luna martie a anului 2017. În 20 ianuarie 2018 a fost inaugurat şi de curând şi-a deschis porţile. Centrul este deja foarte solicitat şi între pacienţi se numără şi un mare număr de români din România. „Sanitas” este un centru privat de diagnostică şi reabilitare. Avem mai multe secţiuni de tratament: cardiologie, traumatologie, ortopedie, ortopedie pentru copii, neurochirurgie, reumatologie, etc. Avem şapte medici de specialitate, care lucrează cu noi, aparatură nouă, RMN, ecograf, etc, aparate care face ca serviciile desfăşurate aici să ajungă la cele mai înalte standarde europene. Centrul este deschis în zilele lucrătoare, de luni până vineri, între orele 7.00–19.00 şi se doreşte a fi o instituţie privată care funcţionează într-o formă normală, etică şi morală. La început s-a născut ideea, după care aceasta încetul cu încetul s-a dezvoltat, iar cu sprijin din partea specialiştilor s-a pus bazele unui business corect din toate punctele de vedere, aşa cum scrie la carte, o mini-clinică, de a diversifica şi de a oferi nu doar consultaţii, ci un pachet complet de servicii, de la diagnostic până la tratament, în care pacientul să fie mulţumit şi să vină la noi cu încredere.
– Probabil nu aveţi foarte multă experienţă în acest sistem, fiind la început de drum. Ce perspective de viitor v-aţi propus?
– Experienţă într-adevăr nu avem. Patronul centrului, domnul Attila Bondar, a avut acest spaţiu şi fondurile necesare, iar cel care ne-a ajutat să ducem la bun sfârşit pe plan profesional cele necesare a fost domnul dr. Ioan Ciotea, traumatolog şi medic ortodoped foarte renumit atât aici în Ungaria cât şi în România, care este şi directorul centrului. Fără ajutorul dumnealui probabil nu am fi putut să ajungem aici. Dr. Ciotea ne este alături şi pe viitor, împreună cu alţi 6 medici specialişti pe diferite domenii.


– Cu câţi angajaţi aţi pornit?
– Am pornit cu un personal de 22 de persoane din care 7 medici, asistente, fetele de la recepţie, la birouri, personal tehnic…
– Ce avantaje are acest centru faţă de altele?
– Aparatura noastră este nouă şi de înaltă calitate. Avem mulţi pacienţi care vin din România şi au nevoie de serviciile noastre medicale, pot să spun că ei sunt extrem de mulţumiţi. Sunt persoane care au un confort social, economic, profesional foarte bun şi au nevoie de servicii corecte, prompte; în cazul unora nu e un moft, există oameni care chiar au nevoie de servicii medicale VIP! Această opţiune există şi nu trebuie neglijată, pentru că acei oameni se vor duce în străinătate, unde pot să aibă intimitate, confidenţialitate, un serviciu închegat şi medici dedicaţi strict lor. Actul medical e munca pe care o primeşti, iar sistemele private o pot „ambala”, având timp şi personal dedicat. Noi încercăm să oferim pacienţilor toate aceste avantaje, adică o calitate excepţională la preţuri convenabile, în forinţi! Calitatea centrului este excepţională, la fel ca în centrele cele mai performante din Europa, iar aici la noi preţurile sunt plătibile.


– Pentru viitor se întrevede şi o dezvoltare?
– Avem nişte planuri de dezvoltare, pentru că urmărim să avem cea mai bună calitate posibilă, iar pentru viitor se propune construirea a două săli de operaţie, şi săli de spitalizare. Dar acestea sunt încă doar în faza de planuri pentru viitor…

A.B.

Comentarii

Trimiteți un comentariu